Vasile Ernu : Mirosul idiș al Pieței Centrale din Chișinău

0
54
Vasile Ernu
Vasile Ernu
Omul are dreptul să nu aibă capricii. Dar a-ți face cheful e o datorie.
Puneți-mă în sicriu. Așa că voi da din sicriu ultima mea comandă: „Nu e nevoie de flori! Mai bine pe sicriul meu să stea un mic castron. Cu castraveciori murați. Din Piața din Chișinău. Ca înmormântarea mea să miroase frumos!”
Piața din Chișinău era cu adevărat o piață. Așa a fost. În magazine se găsea Stepa Bugeacului.
Bazarul, Piața era teritoriul paradisului. Oh, cum mirosea! Mirosurile din piață dansau în ritm de horă. Obișnuiam să merg sâmbăta. Acolo stăteau căruțele. Caii nechezau. Fânul foșnea sub picioarele lor.
Iarna mirosea deosebit de bine. Mirosurile uitate de carne pluteau în aerul înghețat. Șașlâkul. Plăcinta. Ceburekul fierbinte. Varza murată. Pepenii murați. Umplutură de vinete. Castraveții puțin sărați! Am mâncat un castravecior în saramură. Doar să încerc. Am mai mâncat unul. Apoi am luat câțiva. Doar de probă.
Vânzătoarea se uita la mine și la castraveți. Pe buzele ei se citea o expresie de suspiciune. Am luat al patrulea castravete murat. Pentru a încerca.
– Măi! – a strigat vânzătoarea. Nu e comunism aici!
– Eu doar îi încerc, de probă! – I-am răspuns.
– Și cine plătește?
– Nu, acesta nu e Chișinău! – am strigat cu al cincilea castravete în gură.
– Ăsta e banditescul Chicago! Poftim o rublă – dar nu te atinge de dragostea mea pentru natură!
Boris Roitblat – Șanson: o poveste // Vetka Ierusalim, 2000. – № 2. – p. 76 – 77.

 

Lasă un răspuns