O procuroare cu o carieră în Statele Unite, propusă la conducerea Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova / Cine este Veronica Dragalin

0
37

Veronica Dragalin, procuror-adjunct în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei, a trecut preselecția pentru a fi numită la conducerea Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova. Ea a făcut doctoratul în Drept la University of Virginia School of Law.

Veronica Dragalin a fost promovată de către Comisia specială de preselecție pentru postul de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova, după ce miercuri a fost finalizată etapa de interviuri.

Decizia cu privire la rezultatele preselecției candidaților va fi trimisă Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care va finaliza selecția și o va propune spre numire.

Potrivit anunțului Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova, pentru șefia Procuraturii Anticorupție de la Chișinău au mai candidat alți trei procurori: Adrian Bordianu, Victor Brînză și Octavian Iachimovschi.

Cine este Veronica Dragalin

Veronica Dragalin este fiica Elenei Dragalin, fondatoarea organizației Moldova AID, precum și a organizației Moldovan-American Convention, scrie agora.md.

Ea este procuror-șef adjunct în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei. A făcut doctoratul în Drept la University of Virginia School of Law.

mai mult la /www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns