Tradiţiile au reînviat la Ialoveni. De Sfântul Vasile, 12 ansambluri folclorice au urat ca pe timpuri. Colectivele au prezentat publicului tradiţiile din satele din care vin: femeile au purtat măşti de babe pentru a alunga spiritele rele, iar copiii s-au deghizat în urşi, capre sau cai. Înainte să înceapă concursul, ansamblurile folclorice din raioanele Ialoveni şi Străşeni, dar şi din Сhişinău au defilat pe străzile oraşului.

Ansamblurile care au participat la festival s-au întrecut în măiestrie. Cei mai buni s-au ales cu premii băneşti.

„Am dansat dansul ritualic al măştilor şi trebuia să ne acoperim feţele. Da, se alungă spiritele rele prin dans, iar măştile şi sunetele provocate de noi sperie spiritele rele”.

„Este o tradiţie de-a noastră basarabească pe care o ţinem din moşi strămoşi, aşa este lăsat din bătrâni. Costumul este confecţionat aici, în Chişinău, de un meşter popular”.

„Seara umblau, înainte, de cu seară, flăcăii cei mari cu hăitul, cu capră, cu berbec, cu acordeon, cu dobă. Se împărţeau pe sectoare şi îmblau din casă în casă unde erau fete mari”.

„Îndeosebi, la noi se merge cu uratul, se urează de la casă la casă. Întotdeauna sunt gospodari primitori care ne primesc cu bunuri de care au ei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here